joi, 9 martie 2017

Cât poți să simți în cinci minute?

Sunt ultimele cinci minute ale întâlnirii.

Rușinea și frica păzesc
în timp ce
tălpile îmi ating podeaua
coapsele îmi ating scaunul
spatele îmi atinge spătarul
părul îmi atinge pielea obrazului
porii mi se deschid
buzele mi se umezesc
bulbuci de căldură minerală mi se sparg în piept și în abdomen
zâmbesc rușinată cu ochii închiși
tremur necontrolat încercând să ascund plăcerea de a fii văzută.

Ești viață îmi spune el.
Jetul unui izvor fierbinte se eliberează dintre plăcile tectonice
și curge peste stâncile de gânduri
le înmoaie ca să crească mușchi
se renască microflora
flora.

Femeia din mine stă sa rupă lanțurile
(vorba unui sms primit cândva de la un tip care încerca să mă combine).

El deschide geamul,
eu îi pun banii pe birou incapabilă să-l mai privesc în ochi.
Pe hol așteaptă următorul client.

Plec răvășită.
Cât poți să simți în cinci minute?

Cât e nesimțit în mine? 

marți, 22 noiembrie 2016

Marea ne deschide, marea ne închide


Era una din serile alea când ceva din mine înflorea
Covata creaței era larg deschisă
Sângele vieții se prelingea sub o masa rotundă.

Dulcele miros gâdila nările lupilor
care vroiau să mă scarpine cu colții lor pe ceafa.

Lupoaica mă dezmierda.
Doar ea avea voie, deși simțeam că o face în numele tuturor.

Apoi ne-am dus în vizuina vârcolacilor.
Erau de toate genurile și orientările,
a) cu barbă
b) fără barbă
c) cu sâni
d) fără sâni
f) toate combinațiile de mai sus. f

Eu ma transformasem în senzație.
La propriu și la figurat.
între înger și demon,
extazul divin în grota homo sexualilor.

Apoi era el.
Se urcase pe un cub.
În jur, corpuri asexuate se mișcau și se atingeau cu voie și fără de voie.
Spune-mi Doamne, păcătuiesc dacă îi admir? dar dacă îi judec?
Dar nu am timp să mă gândesc la asta,
căci îl văd cu ochii închiși, cu părul zburlit, cu pielea lucind a lună nouă,
cum înoată în experiențe și alcool și tutun de vreo două nopți.

Simt cum între noi se crează un dinam și energia crește cu fiecare atingere.
Și orice gând care vine:
Unde duce asta?
E ok sa fac asta?
De ce fac asta?
Te-a părăsit și te-ai deșirat în spuma mării...
Dar apoi îmi spun, simte! simte doar pentru tine!
lasă să curgă râu,
doar corpuri fără trecut și viitor,
care se scurg unul în altul,
care vibrează de jos în sus până la zero.

Muzica nu mai e,
doar buze care se iubesc,
în spatele lor, inimi fricoase și frânte,
cărnuri deschise în carapace de homar
- marea ne deschide, mare ne închide.


luni, 30 mai 2016

Până la pământ și înapoi


Am adus cu mine ce era înainte de viață.
Am sfredelit un mușuroi în pământ unde am ascuns:
ghicitori, enigme, simboluri,
tot ce e mai complicat, mai de neînțeles,
mai intens, mai slinos,
mai obscur, mai contorsionat,
mai tăios.

Am inventat parole doar de mine știute și
filtre prin care nu se poate trece fiind om.
M-am așezat turcește pe regatul meu cu gura cusută de fir de mătase
așteptând ca muritorii să-mi ghicească fantezia.

Nu le-am dat niciodată nici o șansă.

Rânjesc:
Iubesc lumea de neînțeles pe care am creat-o.
Iubesc sa fiu de neînțeles.

Sunt o zeiță de neatins, furioasă că viața nu-mi pășește pragul să mă întrebe cine sunt.
Sunt victima propriei exilări.

Sau un înger căzut care învață să trăiască.



luni, 2 mai 2016

Esența beției erotice

Pun două picături într-un pahar.

Îl sorb însetată și
văd unduiri de pești în apă,
văd cum bule de plăcere ies la suprafață din gâturi cuprinse de eșarfe de satin.

În mijlocul cearceafului umed cuprins de maree
văd cum tremură nisipul de pe pieptul întins într-un spasm spre soare
văd corpurile cuprinse de lava alchimizate în spuma mării.



joi, 31 martie 2016

Sacralitatea durerii


Sunt îngenuncheată la picioarele tale.
Deschide-mi conserva cu viermi,
Și hrănește-mi demonii flămânzi de dinainte să mă nasc.
Suge-mi carnea putrezită de pe oase
Și scuip-o pe pământ, amestecată cu flegmă și tutun.

Leagă-mă și
Privește-mă crud
În timp ce frica de a mă pierde mă sfâșie.
Privește-mă adânc
Cum urlu de durere până la primul geamăt.

Când haosul m-a pătruns
Și mi-a îndoit tălpile și mâinile
Și am trecut peste cât credeam că pot suporta,
Scoate-mi călușul care îmi sufoca sufletul
Și strânge-mă la piept
Ca pe un copil proaspăt născut.


duminică, 11 octombrie 2015

Îmi cresc vrejuri sub piele


E soare și stau cu capul dat pe spate în brațele de lemn ale unui bătrân copac.
Vrejurile cresc încet,
la fel de încet cum respiră păianjenul care se scaldă în soare lângă gard
la fel de încet cum fac cercuri cu degetul mare de la picior pe cer în timp ce bordura fustei îmi alunecă mai sus de genunchi.

E noapte și stau în hamac privindu-te luminat de foc, eu sunt întunecată de fum.
Vrejurile cresc repede,
la fel de repede cum îmi dospește dorința în corp, degetele îmi frământă chemarea,
te ating și fugi mai adânc în tine, privind fix la lumina de la capătul unui culoar de 356 de trepte însiropat în beznă.

Dau în clocot, sar gardul de lemn, urc dealul în noapte, în timp ce bordura fustei culege toți ciulinii din cale,
la poarta unei case ochii îmi taie ceapă și iar eu culeg ciulinii și-i pun în ciorbă.

Apoi te găsesc, îți miros bluza pe interior, îmi mușc buza de copil supărat,
vrejurile mi-au ajuns în gât,
te strâng în brațe
vrejurile mi se scurg prin ochi.

Undeva un roller coaster cade în gol, intens, rapid, lăsând toți pasagerii cu răsuflarea tăiată.
vrejurile m-au invadat
Te sărut până corpul mi se liniștește și inima mi se dă de-a dura într-un bunker din podea.
Mă dezintegrez bucată cu bucată, ce spun acum peste câteva secunde nu mai e valabil,
doar inima stă în levitație în timp ce în jurul ei vrejurile îmi mănâncă ochii, gura, gâtul, părerile,
deciziile, fericirea, nefericirea,

în mine e o furtuna ce desprinde frunzele din copaci, și bancheta din spate a dubiței în care ne găsim în bătăi de palme.


marți, 14 iulie 2015

La pescuit


Auzeam bătăi de inimă.

Mă scăldam în apele-mi adânci și verzi
când solzii au început să-mi tremure,
am înotat spre suprafață ca atrasă de lumina Lunii
cautând sursa înfiorării și învolburării mării.

Când te-am zărit urcând de sub valuri
părul și barba îți erau una cu noaptea,
ochii îți erau pierduți în zare,
mâinile învățate a rula țigări învârteau necontrolate la undiță
sperând a prinde ceva care să-ți potolească foamea.

Cârligul s-a înfipt,
greutatea era mare,
te-ai trezit în barcă cu scheletul unei sirene și te-ai înspăimântat,
ai fugit și te-ai ascuns în igluul tău de gheață cu inima tremurândă.

Eu am rămas prinsă în cârlig și am alergat după tine tot drumul,
fără să-ți dai seama m-ai tras sub așternutul tău de piele,
dacă plângi lacrimi de om
inima se dezmorțește,
dacă plâng lacrimile mării
îmi crește carne de femeie.





















inspirată din cartea Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés
poza