În momentul în care intră în încăpere,
glasul ţi se dezlipeşte de gingii ca o proteză dentară,
iar in urechea dreapta îţi explodează pocnitori care te fac să clipeşti nervos
ca în aşteptarea unei palme peste faţă.

Sistemul nervos parasimpatic are o cădere nervoasă
şi decide să retragă de pe piaţă linia de producţie a glandelor digestive,
la auzirea acestui mesaj prin căile respiratorii,
stomacul intră in greva foamei
iar ca act de sfidare dă drumul bilei care muşcă turbată din pătura mucoasei intestinale aflate de pază.

Văzând decăderea contracandidatului sau,
simpaticul înscenează un incendiu la fabrica digestivă,
iar scânteile de fac resimţite pînă în aparatul ocular,
unde fumul provoacă dilatarea pupilelor.
Pe măsură ce focul intern se extinde, se dilată atât bronhiile cât şi porii,
aceştia din urmă prezentandu-şi demisia sub formă de stropi de sudoare.

Sistemul respirator în schimb ia avânt,
reprezentanţii acestuia urcând în hiper-ventilatoare
şi survolând arterele cele mai contractate de criză.
Toată această combustie internă nu trebuie sa fie vazuta în exterior
iar pentru asta se comandă urgenta contracţie a sfincterelor de orice grad.
O altă strategie de ascundere a dovezilor este angajarea peste noapte
a celulelor şomere pe posturi de trombocite la o nouă campanie,
responsabilă cu coagularea şi perchiziţionarea sângelui.
În acest fel fluidizarea informaţiei prin sânge încetează şi totul ia o nouă turnură.
Trombocitele grupate în tromboze supreaveghează la fiecare cotitură,
separând corpul în grupări solitare
care în timp vor necroza şi se vor transforma în praf.

Parul începe să-şi piardă stralucirea marilynă
ca o ghiuvetă frecată cu prea mult tix
şi să împrumute culoarea funinginei,
iar unghiile devin masticabile.

Tentativa salutului se tranformă în scuiparea unui ghem de mohair din stomac
urmat de un scheunat de pisică anorexică,
smocurile rămase pe traiectul digestiv provoacă spasme vizibile ca spuma laptelui în colţul gurii.

Cu sangele facut praf, apeşi butonul de alarmă de sub ghiseu
care ar trebui să te ducă la materializarea sintagmei salivatului după cineva
şi să se elibereze un val de salivă,
dar singurul gust care îl mai simţi e cel de măruntaie afumate.
Cum planul de muşamalizare a esuat, îi zâmbeşti tâmp fără dinţi
în timp ce el alunecă mai departe în papucii lui din coajă banană înşiretaţi cu aţă dentară.