Memorie de elefant

M-am nascut cu o malformaţie, un elefant gri ataşat de creştetul capului.
În copilarie, fura mere din copaci pe care mai apoi mi le ascundea în glugă
şi bătea oamenii pe spate în autobuz.
În ciuda situaţiilor incomode în care mă punea, când eram tristă îmi sufla cu trompa părul din ochi.
Pot spune că era cel mai bun prieten al meu.

În adolescenţă încercam să demonstrez că sunt o lady, purtând pantofi cu toc
în tip ce elefantul stătea în echilibru în poziţia lui Shiva,
asta ne aducea platouri de argint pline cu ovaţii umplute cu vanitate.
Oricând vreun binevoitor dorea să-l hrănească cu alimente aprobate de codex alimentarius
îmi agăţam un zâmbet precongelat de gingii şi făceam cu eleganţă o reverenţă.
Dacă îmi scăpa un țipăt de durere, îi prindeam repede ecoul,
îl băgam în buzunarul de la sacou, şi-l stângeam la mijloc cu un ştreang.

De la un timp efortul începuse să mi se citească pe faţă, pe piept, şi în analizele de laborator.
Diagnosticul era masochism conservat ermetic sub fond de ten, analgezice pentru încheieturi,
tincturi pentru dereglari ale contoarelor interne, şi unguente pentru hemoroizi.
Tusea îmi făcea gâtul să tronsnească precum un trunchi putred
aşa că am căzut ce acord ca înainte să fie prea târziu şi să-mi pierd complet rotulele şi capul
să evadam de la bâlci şi să trăim de pe o zi pe alta ca dansatori-acrobaţi în barurile de noapte.

În timpul unui balans sincron am căzut amândoi într-un adânc vis lucid;
se făcea că elefantul a scuipat un smoc de mândrie şi avariţie
iar din trompa lui au început să curgă diamante.
Elefantul devenise translucid ca o meduză gigantică.

Deşi credeam că o să fim împreuna pentru eternitate,
într-o noapte când mă bronzam la luna plină,
şi-a strâns elan preţ de o migrenă şi dintr-o tsukahara a ajuns să joace şotron pe Calea Lactee.

Acum rotulele mi s-au vindecat. Când dansez în baruri de noapte şi alunec într-un vis lucid,
mă trezesc cu stele în glugă.