Virusul fascinaţiei divine

Pentru a-mi regla presiunea craniană îmi escavez memoria cu un tirbuşon.
La întregul ritual participă medici, terapeuţi, maseori, scriitori şi prieteni,
toţi în haine de sihăstrie şi cu o lumânare pe cap.
În mijlocul slujbei îmi amintesc...

Ziua când am luat virusul.

Bătuse cale lungă până la mine,
se infiltrase într-o carte de rugăciuni, ca un pliculeţ cu antrax.
Pe atunci aveam vreo 6 ani şi ochii mult prea mari ca să nu vad, că divinul orchestrează totul.
Fascinaţia mi-a intrat in ochi.

Când am crescut,
se deghiza în vară-mea mai mare care purta părul împetit până la fund
şi declara că nu ar avea nimic împotrivă să devină călugariţă.
Fascinaţia mi-a intrat în ochi.

După un timp,
se deghiza în hainele albe, în pletele şi în mersul desculţ al femeilor puritane,
în chipurile lor strălucind de corectitudine, bunăvoinţă şi umilitate.
Fascinaţia mi-a intrat în ochi.

Odată cu muşcarea din mărului lui adi/adam
pierdusem pentru totdeauna legătura feminină perfectă cu divinitatea.
Fascinaţia care îmi intrase în ochi, îşi făcuse deja de ani buni culcuş în ieslea mea.

Pedeapsa trădării mi-o dădusem chiar eu,
să-i fiu maică medicală pentru tot restul vietii,
să nu las pe nimeni să se apropie, fie chiar cu daruri, căci acestea puteau fii otrăvite.
Făcusem un adevărat ritual din îngrijirea ei.

Când plângea,
o hrăneam la sân cu antibiotice,
dar asta o intoxica şi îi provoaca urticarie.

Dar divinul,
care orchestrează totul,
a început să-mi arunce frângii din cer
sub formă de cântece, dansuri, poezii şi meditaţii.
În toate îmi şoptea că fascinaţia devenise bolnavă şi era prinsă în corpul meu.

Fascinaţia virginităţii Fecioarei Maria îmi apăsase uterul ca un cearceaf umed bătut de vânt.

Presiunea craniană mi se reglează brusc.
Eu orchestrasem totul.