Oda tobei

I-am zis să-şi coboare visul spânzurat de nori,
să-l aşeze aşa vânăt de vânt cum era pe parchetul din dormitor
şi să să-l maseze începând de la călcâie.

Zis şi făcut.
Până i-a ajuns la creştet,
palmele-i înrădăcinate în inimă, ardeau ca un fitil
iar în cameră se lăsase ceaţa.
Umezeala îi pătrunsese leneş printre zăbrele până la creierul atrofiat de griji.

Sub placa parietală au început să curgă sinapsele ca fulgerele
şi mirosea a usturoi prăjit.
Doi ciorchini fuseseră agăţaţi post de cercei ca să sperie vampirii energetici.

Am întrebat-o dacă îşi aminteşte acum ce e de facut?
Fară să tresară şi-a luat stetoscopul de la gât şi a început să asculte bătaia de inimă a tobei.
Pulsul gângurea. A învelit visul într-o pătură şi a început să-l alăpteze.