joi, 24 octombrie 2013

Ce a urmat... încă urmează


Și atunci, prima soție i-a spus celei de-a doua:
radiază-ți iubirea în altă parte!
și atunci a doua soție și-a radiat iubirea chiar pe ea, prima soție, binecuvântând-o.
Ce a urmat... încă urmează.

Bonica vida!


Ele, toate aceste iele, s-au strâns să-mi poarte trecerea.
O să înod definitiv intestinele fizicului și emotionalului și să fiu un corp întreg.
Acolo în bila imaginară, care elevează pieptul, a dansului din buric, se schimbă axele,
iar orizontala devine vericală.
De acolo, doar cerul ți-e calea.

marți, 15 octombrie 2013

I


Ultima dată când ne-am văzut certitudinile mi s-au așezat șirag la gât.
Aș fi vrut să rămân așa pentru totdeauna,
tolanită pe parchet cu zambetul tău încâlcit în părul meu,
cu mâna mea torcând în cuibul din plexul tău.

Niciodată liniștea nu am simțit-o mai plină și împăcarea mai apropiată de moarte.

În aer era un amestec
de mult și puțin,
de dulce și amar,
de aproape și departe,
de visare și realitate,
de început și sfârșit.
Mă simțeam injectată cu o supradoză de bliss de duminică,
în care vara era prea leneșă să-și amintească dacă se întoarce sau pleacă.

Oftez la gândul că o să ne schimbăm culorile.
Că o să ajung incapabilă să-ți anticipez bătaia tobei sau să-ți recunosc mirosul,
Că o sa uit că spatele tău trebuie sărutat cu blândețe,
Că o sa uit cum e să tremur și să vibrez în același timp.
Că o să ne spălăm în ligheanul anotimpurilor cosmice până nu o să ne mai recunoaștem.


vineri, 11 octombrie 2013

Unul cu miere, unul cu venin


Sentimentul că am fost trădată îmi umplea corpul, făcânduse-se ghem în rădăcina vieții.
Încercam să-l deznod dansând încetișor ca un fus, dar mă încâlceam mai tare.
Îmi simțeam energia fiindu-mi absorbită cu paiul prin buric de gurile voastre sărutându-se.
Eram un copil tâmp cu buza umflată ce primește ciorapi de Crăciun în loc de bomboane.

Câteodată mă gândesc dacă toată rezistența mea e provocată de creier
și de fapt oasele îmi stau să mi se dezbine pe dedesubt de durere.
Devin mai puternică sau doar mai auto-distructivă?
Ce nu te omoară chiar te face mai puternic?
Devin mai înțeleaptă sau mai naivă?
E obositor să schimbi emisferele ca și canalele de televiziune.

Cât de greu e sa naști iubire absolută, fără atașamente, când ai cu corp firav
care stă să pârâie ca un pepene roșu din clipă în clipă.
Știi că primii care au spus că pământul e rotund au fost omorați,
oare toți cei care aduc o nouă energie pe pământ trebuie să sufere? pentru că nu știu ce să facă cu ea?
pentru că nu știu cum să o integreze șmecherește pentru a nu fii arși pe rug?
M-a dus vântul ca pe funingine înainte să ajung să dezvolt aripile de fluture. 
Eu nu am reușit. Am încercat. A fost frumos. A fost prea mult pentru cohilia mea firavă.
Sper că tu ai reușit mai mult decât mine.

marți, 8 octombrie 2013


Gândurile cotidiene mi se împleticesc de nenumărate ori pe zi.
De obicei durează câteva minute până reușesc să mi te deznod din minte.

Dar câteodată durează ore.
Atunci, îmi aprind o lumanare și privesc bezelele cum se coc pe tavan.
Îmi las ochii să se învolbureze fără a-i închide.
Îmi las părul să se înflăcăreze fără a-l potoli.
Îmi las buzele să-mi ardă fără a le stinge.
Îmi las corpul să-mi fremete fără a-l mângâia.
Îmi las pulpele să-mi pulseze fără a le oprii într-o strânsoare.
Îmi las spatele să se arcuiască fără a-l îmbrățișa.
Îmi las bratele să-mi pipaie așternutul fără a le oprii din visarea că pipaie pielea ta.
Îmi las mintea să se razvrătească fără a o pedepsi și a-i interzice să spere.


Când am uitat gustul trecutului şi mirosul viitorului


În seara asta fericirea a fost atât de mare
încât am simţit-o cum se prelinge pe funţile celor din jur.
De când te-am cunoscut sunt cea mai prezentă. Mai ales când sunt în preajma ta.
Asta e cred pentru că nu vrea să ratez nici o clipă din tine.
Toată energia pe care am născut-o noi o să o dăm spre adopţie,
celor care încă nu ştiu să fotosintetizeze.
Noi ne-am găsit infinitul într-o vibraţie.

joi, 3 octombrie 2013

Ce e un vis, dacă nu un imposibil care vrea să fie posibil?


Corpurile îşi sorbeau însetate energia. Al meu pe a ta, al tău pe a mea.
Asta ne făcea să tremurăm ca nebunii, până la sfâşiere.
Corpurile se răzvrăteau în nesupunere ca şi cum nu ar mai fi vrut să aparţină,
ci să se dăruiască.

Am intrat târâș unul sub pielea celuilalt cum intră lumina în cameră în sâmbetele umede.
Apoi s-au petrecut reacțiile chimice care ne-au dezosat corpurile de amintiri
și care au zbughit-o afară prin porii sfârâind sfârtecaţi.

Ți-am pierdut conturul de multe ori. Știi cum vine asta?
te trezești din somn în mijlocul noptii și nu ști unde, când și cine ești?
Îmi aminteam doar că vroiam să fii acolo și atât.

Ți-am pipăit apele cu privirea și am simțit cum ai înclinat vasul ca să-i pot vedea mai bine fundul.
Pupilele mi s-au dilatat ca de la mescalină și mi-ai pătruns prin tot corpul,
desfundându-mi venele de aberaţii genetice.
Inima dansa cu un defibrilator,
pielea scotea scântei,
corpul se contorsiona ca o sculptură neomodernistă.
Mințile nu mai aveau puls, ci fumegau în linia continuă care desparte peretele de tavan.
Mă mai ţineam doar într-o pieliţă.

Noi eram mai mult decat eu și tu decojiți și dați prin blender.
Eram poate doar toppingul sau crusta prin care alții să se joace cu lingurița.

Cu tigara în mână, nu ai fost tu cel care mi-a făcut cu ochiul și mi-a surâs șiret.
Privirea mi-a ricoşat din oglinda din fruntea ta. Nu mai puteam să-mi văd conturul.
Ai fost poarta mea spre Calea Lactee pentru o noapte.