vineri, 11 octombrie 2013

Unul cu miere, unul cu venin


Sentimentul că am fost trădată îmi umplea corpul, făcânduse-se ghem în rădăcina vieții.
Încercam să-l deznod dansând încetișor ca un fus, dar mă încâlceam mai tare.
Îmi simțeam energia fiindu-mi absorbită cu paiul prin buric de gurile voastre sărutându-se.
Eram un copil tâmp cu buza umflată ce primește ciorapi de Crăciun în loc de bomboane.

Câteodată mă gândesc dacă toată rezistența mea e provocată de creier
și de fapt oasele îmi stau să mi se dezbine pe dedesubt de durere.
Devin mai puternică sau doar mai auto-distructivă?
Ce nu te omoară chiar te face mai puternic?
Devin mai înțeleaptă sau mai naivă?
E obositor să schimbi emisferele ca și canalele de televiziune.

Cât de greu e sa naști iubire absolută, fără atașamente, când ai cu corp firav
care stă să pârâie ca un pepene roșu din clipă în clipă.
Știi că primii care au spus că pământul e rotund au fost omorați,
oare toți cei care aduc o nouă energie pe pământ trebuie să sufere? pentru că nu știu ce să facă cu ea?
pentru că nu știu cum să o integreze șmecherește pentru a nu fii arși pe rug?
M-a dus vântul ca pe funingine înainte să ajung să dezvolt aripile de fluture. 
Eu nu am reușit. Am încercat. A fost frumos. A fost prea mult pentru cohilia mea firavă.
Sper că tu ai reușit mai mult decât mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu