duminică, 24 noiembrie 2013

O zi din viața unui vis


O legendă spune că visele se evaporă și de lipesc de aripile păsărilor
îmbălsămându-le cu subconstientul uman.
Depuse în cuibul ceresc al subconstientului colectiv,
ele se rotesc într-o spirală de uragan
împrăștiindu-se apoi în atmosferă ca atomii liberi ai unei ecuații chimice.
Se lipesc din nou de aripile păsărilor
și parcurg mari distanțe până ajung în puful din pernele oamenilor.
Visele se resorb prin rădăcina firului de păr în cortexul cerebral
de unde plouă de pe frunte în boare de sudoare pe bumbacul așternutului.

duminică, 17 noiembrie 2013

De ce fac ei dragoste?

Ca să-și prăbușescă piepturile
și să-și spargă colțurile
vărsându-și emoțiile
în membrana semipermeabilă a miezului celuilalt.

Să fie cel mai aproape
până la amestecarea teritoriilor corporale și
adormirea uraganul gândurilor
la picioarele observatorilor,
ochiilor cerurilor, ai zeilor.

Să clipească lăsându-și în urmă corpurile
și trezindu-se înnodați
într-o ga(u)ră intergalactică de pe tavan;
prima stație după cel de-al șaselea Plan
al Legilor.

vineri, 1 noiembrie 2013

II


La răstipuri tristețea se târăște prin mine clipocind de la tălpi până la creștet
și pot sa jur că o aud susurându-mi șerpuind printre gene.

Trag aer sărat în piept în timp stau în cumpănă pe o coartă de chitară deasupra mării.
În stânga mi se zbat valurile obsesiei și dramatizării
În dreapta ale resemnării și ignoranței
Mă ține în echilibru zmeul circumstanțelor.

Dar circumstanțele se schimbă. La fel și noi.
Oare noi pe ele? Oare ele pe noi? Oare contează? 

Mă gândesc la noi ca la un puiet închis într-o vitrină a unui muzeu al relicvelor.
Razele mele solare fac cale întoarsă reflectându-se din geamul vitrinei încuiată de gardianul de serviciu, Bunul Simț.
Mă ard cu propriul Soare, pielea mi se zbârcește,
în stern mă doare setea de cocktailul energiilor noastre,
tânjesc cu gura uscată la un strop din tine, care tot timpul îmi provoca înfloriri spontane.

Secătuită îl privesc cu drag, și mă gândesc că a fost un experiment reușit,
aș putea să aștept noaptea, să intru pe furiș, să rup o creangă și să altoiesc un alt butaș. 

Îmi dau seama că rădăcinile lui au ocupat toată pivința muzeului
și de acolo s-au scurs până în centrul Pământului.
Oare o sa se mai învartă Pământul la fel atunci când rădăcinile îi vor putrezii?
Sau o se dea de-a dura afară din galaxie levitând în jurul altui Soare?

Poate mi-ar fi mai cald atunci...căci ăsta nu mai reușește să mă încălzească oricât de falnic ar ieșii din Mediterană.