În momentul în care intră în încăpere,
glasul ţi se dezlipeşte de gingii ca o proteză dentară,
iar in urechea dreapta îţi explodează pocnitori care te fac să clipeşti nervos
ca în aşteptarea unei palme peste faţă.

Sistemul nervos parasimpatic are o cădere nervoasă
şi decide să retragă de pe piaţă linia de producţie a glandelor digestive,
la auzirea acestui mesaj prin căile respiratorii,
stomacul intră in greva foamei
iar ca act de sfidare dă drumul bilei care muşcă turbată din pătura mucoasei intestinale aflate de pază.

Văzând decăderea contracandidatului sau,
simpaticul înscenează un incendiu la fabrica digestivă,
iar scânteile de fac resimţite pînă în aparatul ocular,
unde fumul provoacă dilatarea pupilelor.
Pe măsură ce focul intern se extinde, se dilată atât bronhiile cât şi porii,
aceştia din urmă prezentandu-şi demisia sub formă de stropi de sudoare.

Sistemul respirator în schimb ia avânt,
reprezentanţii acestuia urcând în hiper-ventilatoare
şi survolând arterele cele mai contractate de criză.
Toată această combustie internă nu trebuie sa fie vazuta în exterior
iar pentru asta se comandă urgenta contracţie a sfincterelor de orice grad.
O altă strategie de ascundere a dovezilor este angajarea peste noapte
a celulelor şomere pe posturi de trombocite la o nouă campanie,
responsabilă cu coagularea şi perchiziţionarea sângelui.
În acest fel fluidizarea informaţiei prin sânge încetează şi totul ia o nouă turnură.
Trombocitele grupate în tromboze supreaveghează la fiecare cotitură,
separând corpul în grupări solitare
care în timp vor necroza şi se vor transforma în praf.

Parul începe să-şi piardă stralucirea marilynă
ca o ghiuvetă frecată cu prea mult tix
şi să împrumute culoarea funinginei,
iar unghiile devin masticabile.

Tentativa salutului se tranformă în scuiparea unui ghem de mohair din stomac
urmat de un scheunat de pisică anorexică,
smocurile rămase pe traiectul digestiv provoacă spasme vizibile ca spuma laptelui în colţul gurii.

Cu sangele facut praf, apeşi butonul de alarmă de sub ghiseu
care ar trebui să te ducă la materializarea sintagmei salivatului după cineva
şi să se elibereze un val de salivă,
dar singurul gust care îl mai simţi e cel de măruntaie afumate.
Cum planul de muşamalizare a esuat, îi zâmbeşti tâmp fără dinţi
în timp ce el alunecă mai departe în papucii lui din coajă banană înşiretaţi cu aţă dentară.

Descărcări electrice

Gustav Klimt a fost ironic și chiar sadic
cand s-a pogorât pe pânza învelit în sărutul nostru,
în tabloul de la capul patului tau.
Ba mai mult, cred că nu a reusit să redea decât o coajă de ou
din tot ce s-a întâmplat între noi.

După trei căni de vin roșu și o jumătate de rudă de șuncă de pui
ajungem amândoi ghiftuiți pe o saltea gonflabilă,
care plutește într-o piscină
pe apă căreia se proiectează din cer scene dintr-un film cu droguri si fărădelegi.
La zgomot de împușcături salteaua freamătă și scoate cloncănituri
precum bobârancele pe care le fac copiii în mare.
Asta mă face să-mi îndes nasul în coșul pieptului tău.
Aici miroase a copii proaspăt născuți, botezați în pudincă de vanilie.

Pe neașteptate salteaua o ia la goană din piscină
și se prelinge pe un râu cu apă lină.
Aici trebuie să stăm cât mai nemișcați
pentru a nu atrage fiarele pădurii cu mirosurile corpurilor noastre dilatate;
doar cu un microscop s-ar putea detecta finele mișcări ale piepturilor.
În interiorul acestuia, în schimb, contorul învârte zecimale
cu viteza unei centrale electrice,
asta o să mă facă să fiu datornică pentru mult timp
și să plătesc rate cu dobândă.

Buzele mele îți binecuvântează degetele cu o sărutare
care mai apoi primesc împărtășania: buze tale înmuiate în vin roșu.
Corpul mi se contorsionează ca într-o criză epileptică,
pielea își instaurează starea generală de dorință,
iar părul își zburlește acele de brad.

Din glanda pineală îmi răsare o oală cu sarmale sub presiune
care din clipă în clipă stă să-mi împrăștie jugulara
și să-mi bolborosească pulpa de rodie proaspăt coaptă pe perna ta.
Explodez într-un ras de hienă pe antidepresive
care trezește toate fiarele pădurii,
de la insecte cu clești la mamifere cu coarne.
Măcar mi-a rămas capul intact, mă gândesc eu.

Doar că atunci încă nu știam
că milioane de furnici mi-au declarat război
și că vor căuta să îmi intre prin buric în stomac
și să-mi mănâce fluturii care s-au născut atunci contrar regulilor naturii.
    

Visez lucid în visul altcuiva

De prea mult timp simțeam că urma să se întâmple.
Energia creștea ca pe o piesă psychedelică,
transformată în zgomot de elicopter zbunând deasupra unui lan de grâu,
unde peste noapte apăruse un nou crop-circle.

Eram în așteptare orgasmică,
iar nerăbdarea mă agita și mă facea să transpir la senzații si emoții teleportate din viitor.

Zâmbet cu ochii plic, ce deghizare ai găsit de data asta?
Mi-a fost atât de ușor să te recunosc,
ca şi cum te-aș fi desenat în acuarelă când eram copil
și te-aș fi ascuns sub pernă ani la rândul pentru a te visa.

M-am trezit în vis.
Încarnarea ta mă face să schimb măsti și culori
și să mă împiedic de toate personalitătile pe care mi le-am scos pe umeraș din dulap
și le-am aruncat pe jos în mijlocul camerei.
Nu am în ce să mă îmbrac în fața ta,
dezbrăcată în mine goala te caut cu privirea de copil poftind la măr grazurat.

Cu o privire îți șoptesc că te aștept în visul ăsta de câțiva ani,
iar tu cu un zâmbet îmi răspunzi că nu e timpul încă.
E de prisos să vorbim,
cred ca știm amândoi că suntem fiecare în visul celuilalt.
Întruparea cărui desen de sub perna ta sunt eu?  

Vulpea clocitoare

O vulpe roșie clocește oua așternute într-un caiet crem. Din ouă vor ieși note muzicale care vor pluti pe fire de harpă, iar când vor ajunge în varful ei vor sării pe un vârf de limbă. Se recomandă a fii înghițite cu apă din belșug pentru a nu face ghem în esofag. În caz contrar, pot apărea efecte secundare precum rasăritul de lujeri prin unghiile de la mâini, care mai apoi vor cădea sământa pe clapele unui pian. Acestea pot cădea praf prin crăpături pe pantofi, iar în caz de interacţiune cu ritmuri clocotinde, există pericolul să danseze condimentat până la pulberizare pe pielea transpirată.

Care e rasa care are nevoie sa ucidă în chinuri pe fiul propriului Dumnezeu, 

pentru a se salva de întunericul propriei conștiințe?

Rasa umană. Christos este aspectul divin al umanității, întruparea propriei sale divinități.

  

De ce aceasta rasă are nevoie să ucida propriul aspect divin, 

pentru a se convinge apoi de existența vieții eterne?

Face parte din procesul încarnării, din amnezia spirituală care urmează identificării cu corpul și cu spațiul fizic. 

http://www.calatoriainimii.net/2012/11/2012-momentul-zero-al-constiintei/

Scrisoare către țestoasa Morla

Oare câți copii ai? Si daca îi dai acadele numai unuia, ceilalți nu încep să țipe? Îi crești pe toți în același ritm ca pe un batalion încălțat în sandale de vară, sau alergi cu câte unul în față iar după ce învață să meargă singur te întorci la cei care se deplasează de-a bușilea? Mizezi pe principiul supraviețurii lui Darwin?

Și dacă încep să se certe între ei? Dacă sunt mai mulți decât ai tu mâini? Îi dai spre adopție? Și cui? Și dacă nu vrei să dai nici unul? Ar trebui să inventezi stategii precum cu lupul, capra și varza pentru ca toți să supraviețuiască. Sau poate doar o parte din ei. La care decizi să renunți? La cei care au gene recesive și nu  duc mai departe din măreția ta? Dacă cel pe care l-ai crescut mare, pentru ca era mai aproape de chipul și asemănarea ta, acum nu te mai respectă și-ți vorbește răstit scuipându-te. Îl omori? Îl părăsești sau îl dai? Încerci să-l aduci pe calea cea buna ducându-l la psiholog? Dar dacă el îți spune că ai îmbătrânit și ești senil, și tot planul tău al evoluției nu mai e valabil în timpurile astea. Dar daca în răzvrătirea lui începe să-și bată frații? Iar aceștia fiind mai mici se ascund în colțuri întunecate și refuză să mai stea în lumina care îi hrănește? Devin firavi și sensibili astfel încât fața li se schimonosește când o rază de lumină le atinge pielea.

Și dacă fratele mai mare își dă seama că a greșit și că dacă o să continue să crească nu o sa aibă cu cine se juca, pentru că o singură săritură la lapte gros le-ar zdrobii coastele oricărui din frații lui mai mici. Și atunci dacă el alege să-și împartă din mîncarea și lumina care o păstra pentru el cu cei mai mici? Împreună cu tine începeti să-i puneți pe picioare unul câte unul, la început unii vor trebui hrăniți cu seringi căci stomacul lor va fi uitat ce e mancârea solidă, pentru unii poate că și va fi prea tarziu, dar din ei multi se vor întrema, iar unii vor creste de șapte ori cât alții căci setea de lumină îi va face să asimileze mult mai repede nutienții de care au fost privati. După un număr critic toți vor sti să dea din mancârea și energia lui unuia care este mai slăbit, cei mai înaintați se vor opresi si îi vor așteapta pe cei mici să-i ajungă din urmă și astfel mersul lor de mână să fie la unison. Nimeni nu este lăsat în urmă și astfel în scurt timp pasul lor e același, bătaia inimii lor e una, lumina  și hrana unuia e și a celorlalți. Își vor amintii că sunt din aceeași mamă și chiar daca au venit pe rand și vor pleca pe sărite, nici unul nu e primul și nici unul nu e ultimul, nici unul nu e mai presus si nici unul nu e mai prejos. Pentru fiecare rolul lui este clar, acela de a duce darurile Mamei cu câțiva pași mai aproape de Tatăl.

Cum te simti la volanul cutiei craniene? Ai totul sub control? Care e butonul care îți face corpul să evite o alunecare pe gheță? Daca din greșeală declanșezi frica de a nu fi iubit? Țâșnitoarele ar porni în cabină iar sistemul s-ar scurtcircuita făcându-te să rămâi fără Energie o vreme. Forțat să nu mai deții controlul te-ai da jos din cutia craniană și ai respira libertatea care are miros de dovleac la cuptor.

Nimic nu se pierde, totul se transformă

Te pârgui într-un birou cu geamuri termopane precum roșiile în seră.

Razele filtrate îți ating pielița fotosensibilă
și aceasta se strânge ca un sfârc sărutat
până la punctul de a plesni și a-și lăsa pulpa să iasă.

Pentru a evita să-ți împroști monitorul și tastatura,
îți încarci seringa cu o doză la plic de ceai verde
și ți-o injectezi între prima vertebră lobară și ultima toracală.
Asta face ce pielița să se mai dilate
și sub ea să se vadă jocul colorat al ceaiului precum benzina în apă.

Te îngași chimic și te stropești pestic
pentru a rezista până în momentul când vei fi culeasă.
Dumnezeu o să-și sufelece mânecile,
o să te pescuiască din acvariu
și o să te pună în coș alături de cartofi și napi.
O să facă un ghiveci de legume cu care o să hrănească întreg stratul de ozon
printr-o rețea de cordoane ombilicale.
Știe că ești crescut în vitro că doar el te-a plantat
și te culege pentru că pielița ta fotosensibilă e condimentul care îi lipsea.

Până atunci, aștepti și speri
ca salutul soarelui să nu te transforme în bulion.

Sâmburele divin

Dacă o să-ți apară divinul,
ca un sâmbure de clemetină în coșul pieptului?
O să-l lași să crească lujer
și să-și scoată ramurile prin orbitele ochilor tăi?
Să te transforme în butaș
în timp ce el o sa fie altoiul care își tremură frunzele verzi în soare?
Să fie cuier
unde o să se atârne vrabiuțe și rândunici
vibrând mantre ademenitoare de primăveri?
Trupul tău să fie seva
cu care o să-și înalte coroana spre cer,
picioarele-ți să frământe teluricul
pentru a servi Înaltului cornulețe cu magiun de clemetine?

Dar înainte să se nască visul
poți să scuipi sâmburele care-ți îneca trilul,
să-ți întinzi aripile
și să te avânți din nou de pe marginea prăpastiei
în căutarea divinului.

Micoză sentimentală cronică

Şi următorul episod din spintecarea demonilor interiori e despre tine!

Cum se pare că am început să-mi tot scot dracii din sac şi să-i arunc în apa fiarta, am ajuns şi la fundul sacului, unde te-am gasit. De fapt tu eşti unul care a facut destul de des gălăgie, tot și-ai scos ba coada, ba urechea, câteodata te mai scoteam chiar eu cu capul la lumină pentru ca apoi sa te îndes la fund. Dar vezi tu, cand ai mai multi încornorati în sac, aştia încep să se combine între ei şi dau de-o chermeză. Ajungi dupaia să nu mai ştii care e care şi care e plodul cui. Îţi dai seama că muţatiile genetice erau ceva la ordinea zilei. Şi uite aşa înşfăcând-o de coadă pe drăcoaica ta care mi-a provocat nenumarate arsuri cu saliva ei verde-acida, am făcut-o să marturisească cu cine şi-a petrecut nopţile fielbinţi în smoală, iar tu ai fost unul din cei cu care a preacurvit. 

În arborele ei genealogic erau vinovaţia şi rusinea. Tu ai reuşit să o domini, să o faci să se simtă bine şi să-şi uite de ea aducand-o la un extaz în care uita de proveninţa ei nefastă, dar când jocul dintre voi se termina şi ramâneaţi de povesti la o ceaşcă de zgura ea devenea din nou conştientă de sine şi atunci exacerba în exterior în emotii şi gesturi absurde. Viţa ei “nobilă şi ecleziastică” devenea şi mai pregnantă. Dupa o vreme iritarea ei trecea şi atunci se simţea pregătită să te înfrunte din nou, dar deşi şi-ar fi dorit să fie rasfăţată cu blandeţe nu reuşea să atragă asupra ei decat şi mai multe momente de prostituţie voită şi fadă. Ramânea apoi fără a se întelege pe sine, vezi tu de fapt ea nu ştia cine îi erau strămoşii, biata de ea şi atunci tot pribegea în căutarea unui drum, după cum observi cam facea trotuarul iar al tău era unul atrăgător căci virilitatea şi şarmul o făceau să se umezească şi să devină cleioasă precum o tartă cu frişcă. Ție de fapt îţi plăcea doar cireaşa din vârf pe care ea şi-o punea ca şi bonetă, tu cand ajungeai la frişcă aveai crampe la stomac, te asezai pe marginea cazanului cu smoală şi porneai televizorul unde rula serialul tău preferat Seinfeld.

Hiper

prea singuri în mijlocul unui haos colectiv,
ne deghizăm ostentativ

în ipohondrii

care suferă de hiperveltilaţie, hiperaciditate, hiperexcitabilitate, hiperconstricţie, hiperagitabilitate,

dam infinitul prin sita hiperatenţiei

dar infernul e doar o formă de hipersensibilitate în faţa vieţii.

Pe bune?

azi simţi că explodezi,
mâine că vrei să erodezi,
poimâine că să şomezi,
spune oare cin' te crezi?

azi-mâine vrei să levitezi.
vezi deja că deraiezi

şi pe alţii deranjezi.

Dus de val

dacă deschizi uşa şi laşi uraganul să-ţi intre în casă,
o să-ţi îţi dai seama că tu erai de fapt o cană de ceai de muşetel care se evapora plictisită pe masa din sufragerie.
imediat dupa ce eşti luată pe sus te simţi extaziat; începi
să urci şi să cobori,
să faci spume şi să ţâsneşti,
să te scurgi şi să te prelingi,
te laşi dus de val.

curând îţi dai seama că şemineul, masa şi casa nu mai sunt
că eşti deja în alt fus orar ba chiar şi emisferă
ai gust sărat de mare
nu mai eşti cine credeai că eşti.

când încerci să te redescoperi, să-ţi reindentifici proprietăţile
deodată te roteşti peste cap ca în vâltoarea unei maşini de spălat şi te izbesti de un mal.

tocmai când simţi că ţi-ai găsit sfârşitul, un puşti de vreo cinci ani vine cu o grebla şi te scrijeleşte
te evapori la soare cu un zâmbet pe faţă. 

Şamanul urban

Ştiu pe cineva care găseşte mai tot timpul monede pe stradă. Asta i se întamplă cu naturaleţe, niciodată nu merge cu intenţia de a cauta, pur şi simplu le vede şi le ridică fericit, oricât ar valora, ca şi cum ar fi căzut din buzunarele universului.

Deşi monedele sunt acolo, unii trec pe langa ele, peste ele, chiar le calcă fără a le observa.
Alţii observă pe străzile pământului şi în cei care îl locuim, comori care sunt ascunse ochilor celorlalţi.

Păsării care nu zboară i se atrofiază aripile

A fost o dată ca niciodată un arbore foarte bătrân.  Era atât de baran încât ramurile începuseră să-i crească haotic formând o coroană cuscă gigantică. În frunzişul acestuia trăiau zeci de generaţii de păsări cu aripile diforme, hrănindu-se cu insecte şi viermi. Protejaţi şi hrăniţi, puii au crescut crezând că lumea exterioară arborelui era un iad, iar cea interioară un paradis.

Toţi, mai putin unul, care pe lângă aripile atrofiate avea un puternic cioc, cu care a săpat un labirint printre ramurile temniţei care îl ţinea prizonier. Această pasare-erou a cunoscut libertatea. Desi pasajul spre ieşire a fost deschis ani la rând, nici una din păsări nu a vazut-o.

Au contiunat să se nască generaţii de pui cu credinţa că pasărea care zboară, ajunge în tigaie.

Cu cât trăiești cum visezi și visezi cum trăiești cu atât ești mai aproape (de vindecare)

Liderul în fabricarea de aparate dentare începuse investigarea cazului unui terapeut, prospăt ajuns in regiune.
Pacientii care sufereau de bruxism, se vindecau dupa o singua sesiunea cu proaspăt sositul videcător, iar vânzarea de aparate dentare, care se ocupau cu menţinearea încolonata a dinţilor pe linia mandubulei, scăzuseră drastic.

Tehnicianul dentar a descoperit că miraculoasa cură consta în încurajarea pacienţilor de a-şi permite să-şi deschidă gura, a vorbi, a urla şi a muşca fără frică, pe durata întregii zile. În acest fel, în timpul somnului, cand musculatura gurii scapă de inhibiţia la care este supusă în starea de veghe, nu se mai luptă să exprime ceea ce e deja exprimat.

Fabrica s-a văzut obligată să schimbe linia de producţie, şi a încercat afacerea cu corsete. Aceasta a avut un succes relativ bun, până cand terapeutul i-a învatat pe pacienţii bolnavi de scolioză să-şi echilibreze partea feminina şi partea masculina. Dar asta e deja altă poveste.