Plecând de la impoteza că te identifici cu problema ta.
Ești o problemă mare și grasă, chiar slinoasă,
care se scurge pe trotuar în miezul zilei sub privirile trecătorilor.
Unii mai curioși o să-și bage degetele, mâinile până la cot sau chiar capul în tine.
Ma rog, în problema ta.
Depinde de curiozitatea fiecăruia, ca de bune intenții... hai sictir!

Când te plictisești de rolul ăsta, atenție asta poate dura zile, ani, sau poate chiar vieți,
începi să te dai pe răzătoare.
Abordezi problema din toate unghiurile.
Mai pe șleau îți dai drumul pe răzătoare ca pe topogan, cu pieptul, cu fața, cu fundul.

Poate suna amuzant, dar topoganul e din aluminiu încălzit în soare.

După îndelungi arsuri, ajungi la miezul problemei.
auzi aleluia! pe un fundal de susur de râu.
Tot ce a mai ramas din tine e inima care zace pe betonul fierbinte la picioarele trecătorilor.
Înainte să te transformi în drob, un caine vagabond te înhată în bot și te duce la marginea orașului.

Acolo e groapa de gunoi unde se strâng inimile.

Aici poți sa bați în voie în iarba și să-ți pompezi pământul prin vene și artere.
Aici poți să-ți faci un corp de lut și să îl sfințești cu apă de ploaie.
Aici poți să o arzi la soare.

Departe de trotuarele unde te simțeai o problemă.

E mai.

Acum două eclipse stăteai mototolită sub păpădie.
Acolo aerul era suficient de moale pentru a-ți liniștii iritarea
produsă de inspirația aerului mirosind a sârmă ghimpată.
Cu puterile împrăștiate bucle peste cearșaf, îți lipeai ochii de tavan.

După ce ai clipit te-ai trezit peste 6 luni.
Bătea briza, mâncarea era sănătoasa, dar încă îți era foame.
După ce ai clipit te-ai trezit peste un an.
Bătea briza, mâncarea era și mai bună, dar încă îți era foame.
După ce ai clipit te-ai trezit peste trei ani.
Atunci abia îți țineai pruncul în brațe.
Simțeai briza prin ochii lui. El mânca prin tine. Nu vă mai era foame.

După ce ai clipit erai iar sub păpădie.
Puterile ți se strânseseră coc ca niște șerpi.
Ți-ai scuturat mâinile și ai împrăștiat lapte praf prin cameră,
care s-a ridicat până la tavan; au început să picure stalactite.
O picătură cu etichetă de China ți-a căzut pe frunte,
nările și s-au dilatat, spâncenele ți s-au arcuit
nu vroiai să fii flămândă pentru urmatorii 3 ani.

Ai închis ochii și te-ai văzut.
Învelită în cearșaf încaleci un greier și pornești la trap prin iarbă.
Ai învățat între timp să fotosintetizezi.
Soarele își scoate limbile în colțul din stânga sus a paginii
și se combină într-un sărut cu limbile ierbii și rezultă clorofila.
Mâncarea e acum la tot pasul.
O aduni cu o greblă și o rulezi într-o acadea spiralată.

Părăsește-ți portul!

Știu că ți-e frică să sari în luntrea mea,
pentru că nu avem vâsle.
Dar eu te-aș lăsă să-mi arunci pletele în valuri
pe post de năvod,
dacă te-ai plictisii și ai vrea din nou pe uscat
sau dacă ai avea rău de mare.

Hai să plutim în deriva amândoi pentru o vreme!

Puțin mă interesează cu ce te ocupi.
Vreau să știu după ce tânjești
și dacă îndrăznești să visezi că vei găsi pofta inimii tale.

Puțin mă interesează ce vărstă ai.
Vreau să știu dacă ai risca
să te faci de râs pentru dragoste, pentru visul tău, pentru aventura de a trăii.

Puțin mă interesează unde locuiești.
Vreau să știu dacă poți să șezi cu suferința

a mea sau a ta, fară a te mișca sau a fugii, fară a o estompa sau repara.

Puțin mă interesează dacă povestea ta e adevărată.

Vreau să știu dacă poți să dezamăgești,

pentru a fi adevărat cu tine însuți,

dacă poti să suporți acuzații de trădare, fără a-ți trăda propriul suflet.

Puțin mă interesează unde sau ce ai studiat.

Vreau să știu ce te susține din interior,

atunci când totul în jurul tău cade.

Puțin mă interesează pe cine cunoști

Vreau să știu dacă poți sta

în mijlocul focului, cu mine, fără a da înapoi.

Puțin mă interesează cum ai ajuns aici.

Vreau să știu dacă poți să porți fericirea

a mea sau a ta, dacă poți să dansezi nebunește și să lași extazul să te umple

până în vârful degetelor fără să ne previi

să fim prudenți...

să fim realiști...

să ne amintim limitările...și

să fim umani...

 

Dacă tobele sunt femei care vor să fie mângâiate?

Eu, m-aș transforma în capra
și i-aș lăsa să-mi jupoaie pielea,
dacă aș știi că așa o să ajung în mâinile tale.
M-ai face să vibrez cum nici o tobă nu a mai facut-o.

Tu, cu ochii pierduți și sufletul în levitație
nici măcar nu mi-ai recunoaște pielița pulpei
întinsă pe cadrul de lemn rece.
Ți-aș încălzii degete ca un fitil până la inimă.