marți, 9 decembrie 2014

Poarta spre propria natură

Scrâșnesc în frig privind poarta de lemn cum se cojește.
Pielea mă strânge ascunzându-mă de noapte.
Vrea cineva să mă dezvelească de ea?
Să-și lingă degetele, să le înmoaie în lună și să-mi adape corpul?

Pădurea.
Țâșnesc chicotind ca o sirenă albastră seducându-și marinarul,
mă ascund după copacii în erecție,
pământul se învârtește,
picioarele mi se desfac spre lava care țâșnește,
creierul îmi îngheață,
roșul mă cuprinde
cuprind copacul și îl las să mă pătrundă.

Luna mă învelește în noua ei piele.


marți, 18 februarie 2014

Aventură subconștientă


Tu,
ai campat pe ventriculul stâng și
noaptea înoți gol în lichidul amniotic al subconștientului meu.
Eu,
mă simt ca și cum am înghițit o coardă eterică și
comunicăm quantic trâgând de un capăt sau altul;

când îmi zgârie gâtul, e pentru că te gandești la mine
când îmi apasă pieptul, e pentru că piroanele cortului tău s-au adâncit mai tare.

ai găsit grădina secretă în care există un singur copac care face toate fructele,
e suficient să îl privești pentru ca seva să-i danseze prin vene,
ramurile să-i înmugurească
și gura să i se coacă.
fă-ți un leagăn din coardă și împinge-te cu picioarele de trunchiul copacului până ajungi la coroană,
a lui,
a mea,
a ta.


marți, 21 ianuarie 2014

prin sita trans-lucidă


Lelița Devi (în pragul porții, cu sita în mână):
ca să primești, trebuie să asculți, să măsori, să cântărești.
lumea vine și pleacă,
și când pleacă e tristă, dar tot timpul îți lasă ceva!

scufundă-ți timpanele în piept
și ancorează-le în scurgerea din centrul pieptului.
ascultă-te câteva sinapse/secundă,
măsoară-te: câți nanometrii/bătaie de inima levitezi de la sol?
cântărește-te: câte grame de suflet ai dat?
câte grame de suflet ai primit?

 Ecoul: ...dar tot timpul îți lasă ceva.