luni, 16 februarie 2015

Unde sunt cei cu steaua mea în frunte?


Îi aștept să vină galopând pe cai,
cu părul în vânt,
săltându-mă de la pământ,
sărutându-mi obrajii cu foc,
legându-mă la mijloc
într-o strânsoare din care veci să nu vreau să mă scot.

De la o vreme am început să stau nemișcată...

Mi-am strâns oasele sub mine,
îmi speră auzul la tropot de cai,
aud doar cum vântului îmi scrijelește podoabele - ridurile marilor străbunici.

De atât privit în interior arcadele mi s-au adâncit,
ochii mi s-au învinețit.
iar gura fără dinți s-a strâns într-un pumn de tăcere.

Încet, încet
cele patru vânturi mă sfarmă și mă duc
mă duc în păr de cal, în păr de țigan
căci eu sunt oasele străbunicii mele.