Îi aștept să vină galopând pe cai,
cu părul în vânt,
săltându-mă de la pământ,
sărutându-mi obrajii cu foc,
legându-mă la mijloc
într-o strânsoare din care veci să nu vreau să mă scot.
De la o vreme am început să stau nemișcată...
Mi-am strâns oasele sub mine,
îmi speră auzul la tropot de cai,
aud doar cum vântului îmi scrijelește podoabele - ridurile marilor străbunici.
De atât privit în interior arcadele mi s-au adâncit,
ochii mi s-au învinețit.
iar gura fără dinți s-a strâns într-un pumn de tăcere.
Încet, încet
cele patru vânturi mă sfarmă și mă duc
mă duc în păr de cal, în păr de țigan
căci eu sunt oasele străbunicii mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu