marți, 4 iulie 2017

Dacă nu îmi dai totul, atunci nu vreau nimic

Sunt un nor de ceată care lasă dâre
în timp ce coboară o pantă pe bicicletă.
Un gulaș de emoții și amintiri proprii
și altele absorbite din ciorba primordială
îmi șiroiesc pe obraji în timp ce ling cu suspinuri o înghețată Panda.
Îmi spun că nu mai pot să îndur încă o vară ca asta,
și totuși probabil ca o voi mai face.
De acum înduratul devine parte demnă de suportat
pentru coaserea cărnurilor împrăștiate pe oasele golașe.
Îi răspund unuia cu poză cu pectorali
că nu am venit pe site-ul ăsta să-mi caut un dominator,
de fapt am nevoie de oameni în care să pot avea încredere.
Probabil că ăsta e un loc bizar unde să-i caut.

Mă gândesc câte lame de cuțit
am lăsat să-mi treacă prin intestine
câte mâini pe piele
câte mușcături de lipitori pe sâni
câte penisuri în vagin
fără să simt
încredere.

Și merg pe spirală în jos până la prima prietenă
care îi împărtășise noii ei prietene
care a fost primul băiat de care mi-a plăcut. Radu de la 4.
Și alte și alte prietene
care nu putuseră să îndeplinească cerințele postului
de 'prieten loial al unei persoane foarte sensibile'.
Să nu mai vorbim de masculi
care au vrut sa ma aibă doar pentru ca eram frumoasă și disponibilă.
Cu cât erau mai nenorociți și mai plini de cioburi
cu atât fusesem mai disponibilă.
Pereții întunecați ai bisericii lor mă fascinau.
Pereții întunecați ai bordelului meu îi fascinau.
Ryga Crypto și lapona Enigel.

Suficiente lame de cuțit,
suficiente mâini pe piele
suficiente mușcături de lipitori pe sâni,
suficiente penisuri în vagin,
suficiente compromisuri.

Pentru a primi ceea ce Dumnezeu ar fi vrut să primești,
trebuie sa fi pregătit să nu primești nimic.

Dacă nu îmi dai totul, atunci nu vreau nimic.


duminică, 30 aprilie 2017

Simțiri subacvatice

Mare. Valuri. Bărci.
Marinar cheamă sirena.
Chemare. Lacrimi. Tristețe. Singurătate.
Far. Mare învolburată. Negru.
Ea e atrasă de muzică. Înoată spre el. Cântă înapoi.

Foc. Joc. Urmărire.
Picur.
Picur care deschide. Concentric.
Inimă. Matrice.
Fir. Coardă din piept. Chitară. Vibrație.

Haos. Se năruie. Ea trebuie să se întoarcă. Despărțire.
Chemare. Chitara e femeia.

Ea se întoarce. Trup de femeie.
El e orb. Prins între durere și chemare.

Rază.


Noi n-am avut nici o șansă

În dans căutam eliberarea de tot ce era în mine și durea
Durea atât de tare, că nici nu știam ce e și de când,
Era din lipsa brațelor care nu mi-am crescut ca să știu să mă țin
și să mă mângâi și să-mi spun că totul va fi bine,
și că orice s-ar întâmpla voi fi alături de mine.

În tine căutam să fug, să mă protejezi de ce era în mine și durea.
Durea așa de tare să cred că nu pot fi iubită pentru că sunt greșită,
am venit greșita, de undeva din altă lume
i don't beloooong... i never belonged
Dacă cineva se apropia de mine intram în pământ până la genunchi
Tânjeam iubire și fugeam de ea în același timp, ce zici de asta ca și challenge?
Lot of fun... de fapt era un mare haos, în care capul meu o lua razna tot timpul:
drame, motive, frici, rușini.

Lăsam dâre de depresie... oare tu nu le vedeai? Sau ăsta era și farmecul meu?
O mare întunecată, învolburată, înfuriată.
Și da, după toate astea îmi pare rău că noi de fapt nu ne-am întâlnit niciodată,
Pentru ca eu nu am fost niciodată acolo, eram oriunde altundeva decât în mine.
Și nu te-am văzut decât ca pe cineva care poate să mă ajute să mai câștig timp
până ce voi fi din nou cu mine
și abandonul din oase care
îmi roade stomacul,
îmi umfla ganglionii,
îmi fură somnul,
îmi accelerează inima,
panică...

Aici aș putea să-ți dau nu știu câte explicații legate de sistemul nervos dar e irelevant.
Ce vreau să zic e că
îmi pare rău că nu te-am văzut,
că nu te-am cunoscut,
că nu m-am bucurat de tine,
că nu ne-am certat ca apoi să ne iubim de împăcare,
că nu am petrecut nici o duminică doar în pat,
că nu ți-am făcut micul dejun,
că nu te-am surprins niciodată în parc punându-ți mâinile la ochi,
că nu ți-am călcat nici o cămașă,
că nu te-am sărutat după nici un concert.
Și doare, multe dor, și vin multe dureri din spate
Pe care acum am brațe să le țin și lacrimi să le plâng.
Cel mai tare doare ca noi de fapt n-am avut nici o șansă să ne întâlnim.


joi, 9 martie 2017

Cât poți să simți în cinci minute?

Sunt ultimele cinci minute ale întâlnirii.

Rușinea și frica păzesc
în timp ce
tălpile îmi ating podeaua
coapsele îmi ating scaunul
spatele îmi atinge spătarul
părul îmi atinge pielea obrazului
porii mi se deschid
buzele mi se umezesc
bulbuci de căldură minerală mi se sparg în piept și în abdomen
zâmbesc rușinată cu ochii închiși
tremur necontrolat încercând să ascund plăcerea de a fi văzută.

Ești viață îmi spune el.
Jetul unui izvor fierbinte se eliberează dintre plăcile tectonice
și curge peste stâncile de gânduri
le înmoaie ca să crească mușchi
se renască microflora
flora.

Femeia din mine stă sa rupă lanțurile
(vorba unui tip care încerca să mă combine prin sms).

El deschide geamul,
eu îi pun banii pe birou incapabilă să-l mai privesc în ochi.
Pe hol așteaptă următorul client.

Plec răvășită.
Cât poți să simți în cinci minute?

Cât e nesimțit în mine?